III Martor la crimă , uciderea orei de matematică

Matematica, iar matematica !

Elicopterul

În urmă cu 100 ani, pentru că foarte puţini urmau cursurile de gimnaziul  sau liceu, de facultate nici nu se putea discuta, elevii erau obigaţi să memoreze foarte multe cunoştinţe iar la aritmetică  se insista mult în rezolvarea unor probleme grele dar legate de meseriile pe care urmau să le practice absolvenţii clasei a- IV- a.

În urmă cu aproape 50 ani , atunci când am învăţat eu, se făceau foarte multe ore de limba română şi matematică. Eram nevoiţi să rezolvăm multe, multe probleme din Gheba sau Olivoto, când ne refeream la o culegere sau alta făceam referire la autori, şi acestea erau cu mult mai dificile decât cele din zilele noastre.

În urmă cu 30 ani, elevii învăţau mai puţin decât noi. Nu este perceperea mea subiectivă ci, a foştilor mei profesori, pe care i-am întrebat la vremea respectivă despre părerea pe care o au în legătură cu direcţia pe care o ia învăţământul.

Toţi mi-au răspuns acum 30 ani, aproape invariabil, cam aşa :

,, Nu mai este nimic ca pe vremea mea. Elevii nu mai învaţă.,,

În perioada în care, domnul profesor Andrei Marga a fost ministrul Educaţiei, a încercat, prin reforma pe care a început-o, să adapteze obligaţiile elevilor la vremurile actuale. S-au schimbat manualele şcolare şi s-au diversificat. Eu, ca profesoară, am fost mulţumită. De 18 ani de când predam matematica cunoşteam aproape pe de rost exerciţiile şi problemele.

Destul de plictisitor şi pentru noi cadrele didactice.

Actualul ministru, domnul Daniel Funeriu promite , din nou, că se va face o descongestionare a materiei ce trebuie predată elevilor.

Cadrele didactice, prin liderii de sindicat, îşi exprimă nemulţumirea. Vor dispare ore, vor dispare catedre, vor dispare posturi didactice.

Toţi cei care argumentează, pentru o variantă sau alta, îşi motivează părerea argumentând că o fac spre binele şi numai spre binele elevilor.

O întâmplare, petrecută săptămâna trecută, m- a făcut să mă gândesc mai mult la această situaţie.

Suntem obligaţi, ca dascăli, să predăm nişte cunoştinţe pe care elevii  sunt obligaţi să le asimileze pentru a putea promova sau pentru a putea să urmeze un liceu. Pentru că mulţi dintre ei, fiind din mediul rural sunt obligaţi să-şi  ajute părinţii  în gospodăria proprie, să aibă grijă de fraţii mai mici sau, pur şi simplu, nu au chemare către studiu considerăm că este de datoria noastră ca să facem câte o oră sau două în plus.

Săptămâna aceasta, marţi, crezând că elevii din clasa a-VIII- a sunt odihniţi după vacanţa intersemestrială, le-am propus să mai facem în plus două ore de matematică. Conştienţi de faptul că aceste ore le sunt necesare, nu ştiu ca vreunul dintre ei să se mediteze în afara orelor de la şcoală, niciunul nu a protestat.

Eram la a treia oră de matematică din aceea zi. Nici eu nu prea mai aveam chef de funcţii. Funcţia era subiectul orei de algebră din ziua respectivă. Pentru că ştiam că, mulţi dintre ei vor prefera să-şi copieze tema de la cei câţiva elevi care îşi rezolvă singuri exerciţiile şi problemele, insistam în clasă, cu rezolvarea a câtor mai multe posibile. Mulţi dintre ei doar cu acestea vor rămâne .

Cătălina se uita pe fereastră aşa cum face mai mereu. Mă gândeam că şi ea se plictiseşte. Ceilalţi elevi păreau mai motivaţi sau aşa voiam eu să cred.

,, Uitaţi –vă afară !E un elicopter.,, Cătălina nu ştie ce să mai inventeze, m-am gândit eu. M-am uitat totuşi pe fereastră. Nu aveam ce să pierd. Nişte minute din ora de matematică, oră care nu voia să se mai termine.

,, E adevărat ! E un elicopter.,, Nu ştiu cine a strigat. Cred că şi eu dar şi alţi copii fericiţi. Mi-am amintit de primăvara când studentă fiind , împreună cu ceilalţi colegi şi asistenta, ne-am holbat nepermis de mult la un gândăcel.

I-am înţeles. Şi pentru că vreau să-i văd şi cum scriu, este o clasă deosebit de modernă, de deschisă, exprimându-se liber mereu, i-am rugat să îşi scrie părerile. 

TOTUL  A  ÎNCEPUT

                                   de Florin Militaru

   Într-o zi de marţi, la a treia oră de matematică, toţi prietenii mei erau plictisiţi şi, în frunte cu ei, eram eu.

 Plictiseala plutea printre băncile noastre ca şi ceaţa în timpul iernii.

Trecuse jumătate de oră ca şi cum ar fi trecut 30 de zile, fiecare minut dura o veşnicie.

Tăcerea cumplită, ne întrebase ceva şi nimeni nu răspundea, a fost distrusă de zgomotul unui elicopter. Toţi am auzit dar, cu excepţia unei colege, nimeni nu a spus nimic. Ea a început să strige: ,, Elicopterul ! Elicopterul !,,

Strigătul ei asurditor ne-a trezit din amorţeală.

Pierzând 5 minute din oră, am fost foarte fericiţi şi restul orei a trecut mult mai repede gândindu-mă la reacţia colegilor mei.

                                         ÎNTR-O ZI CU SOARE

                                                     de  Andreea Mariana Soroiu

    Într-o zi de marţi, plină de soare, în prima  săptămână a semestrului al –II- lea, la ora de matematică , colega mea, Cătălina, nu era deloc atentă la oră şi se uita pe fereastră după băieţi.

  Cred că nu avea de ce să se uite, nu trecea chiar nimeni pe drum dar, nici celeilalţi colegi, nu erau mai atenţi. Ei nu se uitau pe geam precum Cătălina ci aiurea.

   Cătălina , după ce mai facem un exerciţiu, iar se uită pe fereastră şi , spre bucuria ei, văzu un elicopter. Colegii mei se întorc şi ei şi privesc bucuroşi către elicopter.

  Toată lumea era atât de bucuroasă de parcă nu mai văzuseră un elicopter de … un an.

După aceea ne-am continuat ora de matematică ca şi în alte zile dar, până şi doamna era atentă la acel elicopter.

O ZI  FOARTE  PLICTISITOARE

de Adrian Ilie

  Într-o zi ca oricare alta, de şcoală, adică foarte plictisitoare, se întâmplă ceva la ora de matematică, înainte de a se suna.

Eram la ultima oră, înainte de a pleca acasă, chiar în ora de matematică , când eleva Tavangiu Cătălina era atât de plictisită încât nu ştia ce să mai facă ca să scape mai repede de oră.

Se uită pe geam, observă un elicopter şi atunci spune tuturor ca să fie sigură că se vor pierde 5 minute din ora de matematică, a treia , ca să se bucure toţi.

Toţi ne-am bucurat de aceea mică pauză de cinci minute şi, parcă, am plecat mai repede acasă .

NUMERELE DUC UN RĂZBOI

                                                                   de Monica Anghel

   Pentru mine cea mai grea zi de de şcoală săptămânală, este ziua de marţi. Nu numai că este o zi grea dar este şi o zi plictisitoare.

    Ziua o începem cu aşa zisa ,,  drumeţie geografică”  , de la câmpie la podiş, de la deal la munte , din Constanţa la Timişoara şi  de la Bucureşti la Satu Mare, o oră de drumeţie obositoare mai ales că sfârşitul zilei ne introduce deja în matematică, aflând înălţimile  munţilor din România.

 Urmează ultima oră de matematică, cu ochii împăienjeniţi observăm cum numerele duc un război, cum nici doamnei profesoare parcă nu-i aminte de nimic , dar totuşi , trage de noi ca să ne trezească şi să ne facă să înţelegem anumite lucruri deoarece ne aşteaptă examenul de capacitate.

  Profesorii ne predau, ne ascultă iar noi ceilalţi, adică elevii, stăm cu gândul în altă parte,  numai la şcoală,, NU”.

  În sfârşit vine şi ultima oră ,, evident tot o oră obositoare de matematică ”.

În loc să fiu cu ochii în caiet , eu eram mult mai atentă la ce se întâmpla afară. Mă tot uitam din când în când pe geam fără niciun motiv anume. Crengile goale ale copacilor se tot legănau bătute de vânt. Era frig, o mică urmă de zăpadă, am oftat şi m-am ,, pus ” din nou pe scris.

 Nu după mult timp, prin fereastra clasei, am zărit un elicopter., toată plictiseala s-a transformat în bucurie, ne-a salvat de 5 minute de matematică deaorece am stat şi l-am studiat foarte atenţi.

A fost un moment de relaxare şi de bucurie atât pentru noi dar şi pentru doamna profesoară care, cu o voce schimbată faţă de cea pe care o avea înainte , ne-a cerut să scriem o compunere despre acest moment.

Iar ne-a pierit zâmbetul de pe buze şi, ca să nu fim necăjiţi, ne dă drumul cu 5 minute mai devreme.

Şi ,uite aşa, elicopterul ne-a salvat de 10 minute chinuitoare de matematică.

Am ajuns acasă, mi-am deschis cărţile şi caietele şi m-am apucat fără niciun chef să fac tema la matematică.

Urma să am alte zile , cu ore  poate la fel de plictisitoare, dar de care avem cu adevărat nevoie şi în urma cărora vom învăţa ceva.

NIMIC    SPECTACULOS !

                                                          de Mădălin Tudose

Într-o zi ca şi orişicare zi de şcoală, mai exact la ultima oră de mate’ de care nu aveam chef deloc, nu avuseserăm curajul s-o recunoaştem ba chiar ne arătasem bucuroşi să o facem , şi eram complet plictisit, mai ales că de ceva timp nu se mai întâmplase nimic spectaculos.

 Eram într-o stare de somnolenţă, alături de colegii mei, când am fost trezit  la realitate de un strigăt asurzitor .

Colega mea, fiind aşezată în faţa mea, s-a întors către mine şi uitându-se spre geam, cu un glas, care numai de sirenă nu era, a strigat :

  ,, Elicopterul !”

Trezit brusc, aproape că am căzut de pe scaun, m-am uitat pe fereastră şi chiar am văzut un elicopter.

Ce minune pentru colega mea !

După cum vă închipuiţi, de cele 5 minute de matematică pierdute îmi părea foarte , foarte rău.

 După ce s-a terminat ora toţi băieţii am râs copios.

CÂND COLO, NU  ERA   NICIUN   ELICOPTER

                                        de Cecilia Dragomir

Eram într-o zi de marţi şi chiar la ora de matematică.

Plictisiţi de mate…  nu ştiam cum să facem să treacă ora mai repede.

Dar, deodată, noi toţi concentraţi pe un exerciţiu aşa de uşor că ne plictisea, o colegă se trezeşte şi zice că a văzut un elicopter pe geam.

Noi toţi, fericiţi că am scăpat de 5 minute de mate’, privim pe geam.

Dar, când colo, nu era niciun elicopter .

Aşa că, după cinci minute de fericire , am revenit la ora de matematică. Of!

ACEASTĂ PLICTISEALĂ  CREŞTE DIN CE MAI MULT

                                                          de Mirel Iamandei

 Când vorbim despre şcoală, fiind în clasa a- VIII- a , inevitabil ne referim la examenul de la sfârşitul cursurilor, care reprezintă un pas important pe plan profesional pentru viitorul nostru.

  Acest lucru face ca profesorii de la materiile mai importante să ne ajute pentru a ne putea descurca la examen.

    Cu toate că aceste ore suplimentare sunt în folosul nostru pe noi ne şi plictisesc. Această plictiseală creşte din ce în ce mai mult , în fiecare săptămână. Noi, elevii, căutăm la fiecare oră un prilej ca să găsim ceva care să diminueze într-un fel din plictiseala noastră.

Aşa s-a întâmplat şi când o colegă de-a noastră , plictisită, privea pe fereastră şi a zărit un elicopter. Noi toţi am susţinut-o cu ,,urale ” reuşind astfel să scxăpăm de matematică.